Nu ştiu cum e viaţa asta… E cam ciudată şi capricioasă… Îşi schimbă cursul şi esenţa exact în momentul în care crezi că ai atins fericirea proximă maximizării sentimentelor. Şi când crezi că ai atins scopul pentru care luptai şi te pregăteşti să-ţi cauţi un altul, ţi se dovedeşte că acel scop nu era tocmai aşa cum credeai tu că va fi; că are multe nuanţe; mult prea multe. Şi atunci scopul devine găsirea ACELEI nuanţe de care tu depinzi, de care eşti legat şi care te face să trăieşti. Şi toată viaţa ţi-o petreci căutând o nuanţă, urmărind un scop din copilărie pe care n-o să-l găseşti niciodată. Şi-atunci pentru ce să trăieşti? Pentru nuanţe intermediare, tangibile dar nedorite? Pentru fericiri închipuite, jumătăţi de clipe intense, fracţii de momente memorabile, radicali de trăiri aproape reale? Trăieşti ca să apuci să bei din 4 sticle toată viaţa ta… şi să vrei să te opreşti la a treia, pentru că a patra deja înseamnă sfârşitul… Deci… nu.
(de ione…)
orbitingbabies
