It takes no time to fall in love, but it takes a life to know what love is…
De la o vreme incoace ma tot chinuie un gand: iubirea, dupa cum am avut placuta placere sa aflu in ultima perioada, este total irationala.. si imatura. De acord. Sau cu placere. Dar sunt oare sigura ca iubesc atunci cand sunt in starea asta de betie irationala? Adica, mai concret: te indragostesti. Fluturi si tot tacamul.. Mai departe devii sigur ca iubesti, mai ales cand si celalalt iti intretine zilnic aceasta ..”parere”. Deci esti indragostit, dar si iubesti. Sau cel putin asta iti si ii spui. Minti? Asta este marea mea durere. Este totul orb, totul irational, cu tona de cliseu din aceasta fraza. Si totusi, asa e..in aceste momente nu te intereseaza de viitor, de motive, consecinte si dureri. Ci doar de clipa in care te simti indragostit. Deci esti intr-un perpetuum carpe diem. Contezi doar tu si persoana pe care o iubesti. E destul de mult si asta. Cel putin pentru o persoana ca mine, care pana acum nu a iubit decat dupa ce si-a luat o perioada de gratie de cel putin un an pentru a analiza fenomenul in profunzimea lui. Si iata ca am reusit, pana acum, sa fac si acea afurisita de analiza fenomenologica pe care se chinuia Podoaba sa mi-o explice.. Revin: conteaza doar clipa. Si spui ca iubesti. Irational. Asta e iubirea? Sau intr-adevar, cum spune Jason Mraz, it takes a life to know what love is?… clipa aia se opreste la ce? Carne? Nicidecum.de asta sunt sigura.. este mai mult, depaseste nivelul amorului. Si totusi, simti iubire, chiar mai mult decat dragoste. Oare? Sunt foarte confuza, dar cel putin stiu sigur ca sunt indragostita…Dar iubesc? pai..concluzia mea, dupa o perioada relativ scurta de analiza, avand in vedere faptul ca restul a fost umplut de fluturii indragostelii, este ca.. da! iubesc.. conteaza clipa, nu consecinta ei. Conteaza momentul, nu efectul si nici cauza. Deci iubesc foarte tare un om..
orbitingbabies
de ce iubesc amorul…8-> (i’m happy for u..:*)